Oare să fac o serie #stămacasă prin care să le dau unora motive să nu umble creanga pe străzi? Sau cititorii mei sunt, totuși, suficient de inteligenți cât să nu stea acasă că le spun eu? Hmmm…
Puține lucruri de scris în introducere astăzi: primul ar fi că, după deloc umila mea părere, singura zonă care chiar produce la scară largă în prezent muzică vag interesantă, indiferent de gen, este nordul Europei (Suedia, Finlanda, Norvegia, poate și Danemarca, da’ mai puțin). Al doilea e că lumea-i nedreaptă și curvă: poți avea talent cu roaba, vei muri sărac sau cvasianonim, asta în vreme ce alde Kanye și Kardashian învârt cururi și milioane.
Djerv nu e rodul colaborării unor celebrități – nici pomeneală de așa treabă: avem (aveam în 2011, între timp unul a dat bir cu fugiții) doi indivizi trecuți prin Wardruna (ăia care mai cântă pe coloana sonoră a serialului Vikings) și Trelldom (habar n-am cine-s ăștia) plus o cucoană pe nume Agnete Kjølsrud care se produce în fața microfonului, cucoană care a cântat prin Animal Alpha și a mai făcut oleacă de featuring pentru Dimmu Borgir.Deci, cu excepția fanaticilor underground, nici vecinii lor nu cred că știu cu ce se ocupă cei trei.
De ce am menționat-o cu nume și prenume pe Agnete? Pentru că este una dintre cele mai complete, talentate, dinamice, versatile, imprevizibile, excentrice, eclectice, atrăgătoare((fie că-i mamă iubitoare sau muma pădurii, indiferent de ipostază, femeia arată de milioane. Cititori sau cititoare, e de înțeles să facem pasiuni pentru ea :P)) vocaliste pe care le-am auzit în toată viața mea. Departe de mine să minimizez efortul celorlalți muzicieni, altminteri foarte inspirați și competenți și ei, dar această Agnete Kjølsrud trage după ea întreg albumul, ducându-l fără efort de la foarte bun la excelent.
Bun, dar cum sună Djerv, probabil că vă întrebați. Ei bine, greu de spus: am citit tot felul de încadrări și categorisiri, de la rock alternativ cu ceva influențe black metal la un soi de Elastica ceva mai agresiv – tind să nu fiu de acord cu niciunele pentru că Djerv este ceva foarte, foarte unic. E mai ușor să spun ce nu este Djerv: nu e alternativ, nu e hardcore punk riot grrrl a la Bikini Kill, nu e black, nu e heavy, nu e nici symphonic metal și, în același timp, este câte puțin din fiecare. Și este puțin din fiecare pentru că Agnete Kjølsrud reușește să treacă firesc prin fiecare dintre aceste genuri, fără, însă, a zăbovi prea mult într-un singur loc. Este, repet, aproape incredibil cum Djerv reușește să țină muzica interesantă pe toată durata albumului, fără a repeta idei și fără a plictisi, în același timp mulțumind deopotrivă pe fanaticii metalului, dar și pe cei cu gusturi ceva mai așezate.
Destul cu scrisul, cuvintele descriu cu dificultate ce se întâmplă pe discul (singurul la prezentul moment) norvegienilor de la Djerv. Din fericire, se găsește la discreție pe mai toate platformele de streaming și, alt motiv de bucurie, la finalul lui 2019, trupa s-a reactivat, de unde și o mică speranță pentru noi materiale. Ascultați-l, e fucking unic!
Nerdybanger, over & out!
