Recenzii

„500 de albume pe care trebuie să le asculți în această viață”, „100 de filme pe care nu ai voie să le ratezi”, „Cele mai bune 50 de discuri ale anilor ’90” – e cât se poate de evident că lumii îi plac listele, statisticile, ierarhizările și asta pentru că un top este cea mai facilă cale prin care-ți poți impune, ba chiar standardiza, subiectivismul unor preferințe muzicale, cinematografice, ludice etc. Cele mai amuzante liste mi se par alea cu „10 albume pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie”, dar, în același timp, pot și cele mai oneste. Ei bine, dacă ar trebui să fac o asemenea listă, pe ea sigur s-ar regăsi „…And Out Come The Wolves”, discul punkerilor californieni de la Rancid. Continue reading →

Pe scurt despre relația dintre mine și Metallica: am cam 25 de ani de când ascult aproape exclusiv rock, prin asta înțelegându-se mai toate subgenurile reunite sub această titulatură, am multe formații pe care le apreciez, destule pe care nu le înghit, dar nu cred să fi detestat vreodată, constant și cu pasiune, un grup metal mai mult decât am detestat Metallica. Nu i-am detestat pentru că ar fi niște muzicieni slabi. Nu sunt niște muzicieni slabi. Nu i-am detestat pentru că ar fi populari: industria muzicală este o afacere, iar o afacere bună trebuie să vândă. Nu i-am detestat pentru că ar avea multe discuri proaste, deși au suficient de multe discuri proaste. I-am detestat pentru că, cel puțin pentru 22-23 de ani, i-am văzut ca fiind chintesența oportunismului, lipsei de scrupule, comportamentului rapace, ipocriziei și mediocrității ridicate la rangul de eroism. 23 de ani am viețuit cu trăirea sufletească anterior menționată pentru că am avut ghinionul să fac cunoștință cu Metallica anilor ’90 și pentru că am refuzat prea mult timp să văd dincolo de niște autolimitări pe care singur mi le-am impus. Continue reading →